Cum cacat sa iti placa sa muncesti?

Hmmm, am auzit ca se tot foloseste termenul “Workahoolic”, sau ceva de genu’… Ok, sunt perfect de acord. Exista astfel de oameni. Ceea ce nu inteleg eu eu este de ce frate? De ce ai face asa ceva? Sau cum sa-ti placa sa fii numita asa? Bai, inteleg, e ok, ai ceva mai mult de munca la birou, si stai cateva zile peste program, ca sa faci astfel incat sa fie bine. Inteleg, si eu mai fac asa din cand in cand. Dar cum sa faci treaba asta din placere? Sau in fiecare zi? Trezeste-te omule, strici piata, esti nebun? Cum sa faci asa ceva? Chiar daca esti unul din aceeia carora le place sa dea cu limba peste sfincterul sefului, sau sa-i linga ceara din urechi, sau poate esti un papa-lapte caruia ii este frica sa nu fie dat afara, nu iti strici frate sanatatea pentru bunastarea companiei. Ce sa-ti povestesc, auzi la ei… Daca merge compania, ne merge si noua. Ha ha ha… DIN CONTRA! Daca imi merge mie, atunci o sa ii mearga si companiei.

Si din nou, care e treaba cu moda asta… Multumeste-i [lu’ Dumnezeu] Sefului in fiecare zi ca ai un loc de munca. Hai sictir, si tu si seful tau [implicit si al meu, ca tot sunt aici]. Cum sa-i multumesc eu lui? NU NU NU, el sa-mi multumeasca mie si sa ma aprecieze si ma rasplateasca pe masura actiunilor mele, pentru ca daca nu ar exista oameni ca mine (si ca tine) el n-ar avea dupa ce bea apa.

Intradevar, trebuie sa existe si respect pentru superiori, dar acest respect vine odata cu “leadership-ul”de care da dovada. Si asta e greu in ziua de azi. E greu, si stii de ce? Pentru ca atat eu, cat si tu i-am invatat p-astia din management asa. Da, imi asum acest lucru. Si imi asum pentru ca la fel ca si tie, si mie mi-a fost frica sa nu-mi pierd painea. Si mie mi-a fost frica sa-mi infrunt seful pentru ca el e mai mare si mai destept[aiurea]. Si mie mi-a fost frica sa-mi impun punctul de vedere, ca poate e gresit. Si mie mi-a fost frica sa-l privesc in ochi. Imi asum toate cacaturile astea. Dar gata. S-a teminat. Nu mai e cazul.

Nu mai e cazul sa imi fie rusine sa ridic privirea din pamant, pentru ca am invatat din experienta un lucru: Superiorii Nu Ne Sunt Superiori! Ei sunt acolo ca sa ne ofere support in activitate si sa raspunda pentru greselile noastre. Ei sunt acolo sa ne invete cum sa lucram mai bine, nu sa ne ameninte cand gresim. Ei sunt acolo sa ne motiveze cand depasim targete/cand implementam ceva nou/cand gasim o solutie mai rapida de rezolvare a cacaturilor cotidiene sau punctuale… etc, nu sa caute nod in papura si sa ne anunte ca sunt destui la “poarta firmei”. Ei sunt acolo ca sa centralizeze rezultatele noastre si sa le prezinte mai departe. Ei sunt acolo pentru noi, ca si noi de altfel. Si noi suntem aici pentru noi.

Apropo de “poarta firmei”. Departamentele de HR care “se respecta” au tendinta de a se comporta ca Sf.Petru, iar intrarea in firma este considerata de ei Poarta Raiului. DE CE? Cum asa? Pai simplu. Asa cum ziceam si mai sus, tot noi suntem de vina ca am lasat sa se vada ca suntem umili, si ca avem mare nevoie de ei, de sefii astia ai nostril. Pai uite asa s-a transmis involuntar acest lucru si la departamentele de HR. Intr-un interviu (unul pe bune, nu unul unde te cheama doar ca sa fii la numar, ca postul e deja ocupat), daca nu pupi in cur numele companiei pentru care te angajezi (fie ea si un no name), daca nu le arati ca te-ai documentat despre companie cel putin 2 luni inainte de interviu, daca nu le arati ca stii cu ce se ocupa ei si ca tu esti cea mai buna alegere pe care o fac indiferent de domeniu sau department(cu toate ca tu ai aplicat pentru un post de secretara), daca nu ii slavesti cel putin 5 minute la o jumatate de ora si daca nu spui si 3 rugaciuni inchinate CEO-ului lor, nu o sa apuci niciodata in viata asta sa ajungi la al doilea interviu(cel cu Sf. Manager).

Serrios? Adica aici s-a ajuns? Asta e piata din Romania? Pe bune, ne injosim in halul asta? Pai cum asa? Si de ce sa facem asa ceva? Adica, hai sa privim putin in urma noastra, la tot ce am facut pana acum. Pai degeaba mai, oameni buni, degeaba am terminat facultati si degeaba s-au chinuit saracii nostril parinti sa ne faca “oameni cu carte”? Ca sa ajungem sa ne injosim in fata unor oameni de nimic? Sa nu pot sa imi privesc in fata seful cand ii spun ca salariul meu de cacat reprezinta chiria si cele 2 rate la banca, si ca as avea nevoie de o marire de 10%, macar pentru alea 2 ore pe zi pe care le stau in plus la birou zilnic. Sa nu pot sa imi privesc in fata seful cand ii spun ca azi vreau sa plec la program, pentru ca imi plange copilul asteptandu-ma la cresa sa merg sa-l iau acasa? Sa nu pot sa imi privesc in fata seful cand ii spun ca stiu sigur ca eu am dreptate si ca el greseste. Lista asta e al dracu de lunga si nu am dispozitia necesara sa o contiunui. [Va invit pe voi sa mai scrieti cateva cazuri in sectiunea de comentarii.]

Pai nu dragii mei, nu asa se face. Daca tot nu ne convine, hai sa nu mai tinem in noi, si  sa luam atitudine. E timpul sa ii educam noi pe ei. E timpul sa le aratam cum ar trebui sa fie si cum ar trebui sa se comporte.

btw, scuzati-mi greselile, scriu asta in graba si cu o doza de nervozitate ce ma face miserupist cand vine vorba de greselile mele.

Contact mai jos, pentru orice…

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s